Pe 06.12.1920 se năştea Ionel Coman.

Vâlcelul Grohotişului 1B
0,00/5 (1 vot)




1861 vizualizări


  • Descriere
  • Poze (1)
  • Jurnale/Parcurgeri (12)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Min la data de 02.10.2014
editat de Ad Min la data de 07.01.2020

Caracteristici generale


Grad clasic: 1B
Tip: Traseu alpin

 În partea dreaptă Vâlcelul Grohotișului (văzut din Valea Bucșoiului). Sursă: Rupi 
Durată parcurgere: 3 - 3,5 ore
Stâncă: 
Calitate asigurări: 
Nr asigurări: 
Privelişte: 
Frecventat: 

Sumar

Horn

Descriere traseu

Acest jurnal descrie un traseu alpin nemarcat, care conţine unele pasaje expuse şi periculoase, în special pe vreme nefavorabilă şi care poate solicita folosirea pe unele porţiuni a materialelor specifice de alpinism. Modul de abordare a traseului este subiectiv şi ţine de inspiraţia de moment, fără a avea pretenţia de a reprezenta cea mai bună soluţie.
Am intrat printre bolovanii de pe firul Văii Bucşoiului şi am urcat direct vreo două săritori mici şi uşoare, care pot fi ocolite pe potecă. Mai sus urc o săritoare mai mare şi puţin mai dificilă, până când rămân cu o ditamai bucata de stâncă în mână. Renunţ şi ocolesc pasajul pe poteca din dreapta. Pereţii se apropie, dar valea nu pune încă probleme. Ocolesc pe dreapta încă un bolovan mare, apoi unul mai mic şi valea se deschide într-un soi de amfiteatru, ca să primească din stânga, în sensul meu de deplasare primul afluent, Vâlcelul Portiţelor, spre care mă îndrept şi eu. 
De unde stau nu ghicesc încă intrarea pe vâlcelul Grohotişului, dar ştiu că trebui să mai urc puţin pe Vâlcelul Portiţelor. Mai sus descopăr intersecţia, mascată de un contrafort acoperit cu jnepeni. Debutul mi se pare destul de şters faţă de cel al vecinului său, care pare mai îngust şi mai neprimitor privit de aici.
Am abordat pe dreapta o treaptă mare de piatră care blochează intrarea, după care pereţii încep să se apropie. Totuşi, vâlcelul nu pune probleme deocamdată, trec direct o înşiruire de bolovani şi săritori mici, ignorând poteca ce ocoleşte câte un pasaj care pare mai complicat.
Ţin firul şi ajung curând la o săritoare interesantă, un fel de jgheab cu un bolovan înfipt în partea de sus. Abordez jgheabul, care pe o parte e destul de spălat, execut un şpraiţ şi ajung deasupra bolovanului. Urmează o mică treaptă orizontală, după care jgheabul se continuă pentru încă vreo 10m, dar mai blând de data aceasta.
Mai sus valea se deschide puţin şi ţin firul, mergând pe lângă peretele din stânga. 
Urmează o săritoare cu o pojghiţă consistentă de gheaţă, care mă pune puţin la încercare. De menţionat că săritoarea e opţională, ea se poate ocoli pe poteca ce trece prin dreapta.
Câştigând în altitudine, ajung să văd Turnul cu Jnepeni dintr-un unghi inedit. Vâlcelul Grohotişului se abate spre stânga şi se depărtează treptat de muchia ce ne desparte de Valea Bucşoiului. Apoi urcă hotărât peste o înşiruire de bolovani care se pot trece destul de uşor, cu puţină atenţie, sau se pot ocoli pe pantele de iarbă din dreapta. 
Mai sus valea se deschide şi mai mult, iar traseul devine puţin neclar în apropierea Turnului cu Jnepeni. Mai urc puţin şi o potecă destul de slab definită taie firul vâlcelului – probabil este Brâna Mare al Bucşoiului, dacă este să mă iau după schiţa din cartea lui Emilian Cristea si Nicolae Dimitriu.
Vâlcelul se desface în 2 fire. Îl aleg pe cel din stânga şi mă bag într-un fel de jgheab sau horn umed şi alunecos. Puţin mai sus, în peretele din stânga, în sensul de urcare, descopăr spintecătura abruptă a unui mic afluent, ce coboară pentru câţiva zeci de metri de sub o fereastră mică. În descrierea traseului, de altfel sumară, pe care am găsit-o prin cărţile de specialitate se face vorbire despre o săritoare cu fereastră. Până acum nu am dat de alta, dar nici asta nu poate fi, pentru că micul vâlcel pare să coboare din muchia ce desparte vâlcelul pe care mă aflu şi un fir secundar al Vâlcelului Portiţelor.
Continui urcarea pe jgheabul meu, a cărui parte finală se îngustează şi se închide cu o bolovan mare, pe post de capac. După un ramonaj de 4-5m pe partea dreaptă ajung deasupra hornului şi apoi continui pe o porţiune expusă, aproape verticală, cu iarbă.
Încerc să fac o traversare către dreapta, către pieptul de piatră care mai jos a împărţit vâlcelul în două. Panta se mai îmblânzeşte şi puţin mai sus prind un hăţaş care mă scoate deasupra firului din dreapta. Privit de sus acesta pare mai prietenos. Continui să merg spre dreapta, luând la ţintă un colţ mare de stâncă. Urcând, îmi dau seama după reperele din teren că am deviat prea mult, pentru că mă apropii iar destul de mult de Valea Bucşoiului.
Urc pe fir până într-o mică strungă situată deasupra colţului şi ghicesc o potecuţă destul de bine definită. Nu ştiu să mai fie alt brâu, poate e doar un hăţaş de capre negre. Urmez poteca spre stânga până revin deasupra firului pe care urcasem iniţial, într-un loc unde pereţii se apropie destul de mult, luând aspectul unui canion. Prin eschiva pe care am făcut-o am ocolit probabil o săritoare dificilă, sau măcar o porţiune expusă, dar pot să spun că nici pe unde am trecut eu nu a fost chiar uşor. Îmi caut un traseu pe treptele de piatră şi ajung în talveg. Urc puţin şi ajung la un fel de horn lung, în trepte, ud şi întunecos. Abordez hornul direct, deşi acesta se poate ocoli iniţial pe dreapta pe un prag ascendent, iar apoi pe stânga, după traversarea pe o lespede aproape orizontală, situată pe la jumătatea săritorii. Pojghiţa de gheaţă mă face să exersez poziţii de balet pe alocuri, dar cu grijă ajung pe platforma orizontală. De aici abordez etajul superior al hornului. Intru în el până la jumătate, dar gheaţa de pe stâncă mă face să nu pot să mai înaintez. Ies în stânga pe perete şi ajung la o zonă cu iarbă, pe care urc puţin şi revin în fir deasupra.
Imediat în amonte, o săritoare dificilă şi surplombată blochează drumul. Intru sub blocul de piatră care închide săritoarea şi constat că totul în jur este ud sau acoperit cu pelicule de gheaţă. Nu găsesc din prima cheia săritorii. Prizele din perete sunt destul de mici şi, în marea lor majoritate, alunecoase. Las rucsacul jos şi încerc să urc printre perete şi bolovanul surplombat. Nu găsesc nici acum soluţia. Mă bag mai adânc în scobitură şi undeva mai sus prind o priză bună pentru mâna dreaptă. Mă răsucesc şi reuşesc să pun piciorul stâng în perete. Pun şi piciorul drept pe stâncă, stau într-un echilibru precar, poziţia este foarte incomodă. Mă sprijin când cu spatele de bolovan, când cu câte un umăr de perete. Mă foiesc câteva momente, timpul pare să aibă altă dimensiune acum. Trece o veşnicie până când găsesc o poziţie care îmi dă senzaţia că e cât de cât stabilă. Încercând să înaintez, fac paşi minusculi şi nesiguri din cauza gheţii, dar şi a locului strâmt, care nu te lasă să te desfăşori. Cu chiu, cu vai, reuşesc în cele din urmă să trec prin gaură şi să ies pe perete. Fac o traversare de 1m pe o porţiune cu prize mici şi ude, ferindu-mă de zonele unde s-a format gheaţă. Găsesc un loc unde mă pot opri ca să trag rucsacul. Urmează încă un hop şi gata, sunt deasupra săritorii. Aceasta a fost cea mai dificilă săritoare de pe tot parcursul traseului.
Urmează alte 2-3 obstacole, care în mod normal se depăşesc fără probleme prin şpraiţ sau opoziţie, dar care astăzi sunt mult mai redutabile din cauza petecelor de gheaţă. Mai sus dau de o nouă potecă destul de bine definită care taie firul vâlcelului. Deasupra acesteia, o nouă săritoare blochează calea. Mă angajez iniţial pe treptele de piatră din stânga, apoi cu un şpraiţ depăşesc obstacolul.
Urc pe fir încă 20-30m şi întâlnesc o nouă potecuţă care taie valea şi se îndreaptă spre stânga spre un colţ de piatră. Mai sus, o săritoare destul de mare se abordează pe partea dreaptă, iar după aceea o muchie răsare brusc în mijlocul văii şi o împarte în 2 fire. Mă bag tot pe partea stângă. Firul debutează cu un horn mic. Urmează un horn mare, pe care îl abordez mai din exterior, printr-un şpraiţ larg. Pe măsură ce urc, mă apropii treptat de fundul hornului şi depăşesc cu atenţie porţiunea finală a acestuia, care este destul de expusă.
Deasupra săritorii valea pare să se lărgească încă o dată, într-un haos de stânci prăvălite, iar puţin mai sus se împarte din nou în 2 fire. Îl aleg pe cel din stânga, pentru că pare mai sălbatic. Urc ce urc şi la un moment dat văd pe muchia dintre fire un hăţaş firav. Traversez in dreapta, urc puţin şi ajung deasupra celuilalt fir. De pe muchie acesta pare mai domol, aşa că mă întorc să atac din nou firul din stânga. Urmează un încă un horn lung, cu 2 etaje, despărţite de o platformă orizontală. Abordez primul pasaj prin şpraiţ şi, către partea lui superioară, trec pe peretele din stânga, urc puţin şi ajung pe platformă. Urmează al doilea etaj, ceva mai dificil, pe care îl depăşesc depunând ceva efort.
Urmează o porţiune unde firul îngust, dar nu neapărat dificil, al vâlcelului este presărat cu 1-2 obstacole pe care le trec prin şpraiţ, apoi valea se deschide într-o pâlnie cu iarbă, destul de înclinată, din care ies în Creasta Balaurului (Bucşoiul Mic), la un mic colţ de piatră situat în mijlocul strungii din care coboară Vâlcelul Grohotişului.


Surse informaţii
Mulţumim Marius Popescu (markbv) pentru descriere.
Jurnalul însoţit şi de imagini inserate în text:
http://www.carpati.org/jurnal/valcelul_grohotisului_si_creasta_balaurului_14_noiembrie_2015/3312/


Poze


În partea dreaptă Vâlcelul Grohotișului (văzut din Valea Bucșoiului). Sursă: Rupi

Descoperă detalii despre acest traseu de la cei care l-­au parcurs


Jurnale & referinţe


  • 01.05.2013  Daniel Toader, Claudiu Craciun

În partea dreaptă Vâlcelul Grohotișului (văzut din Valea Bucșoiului). Sursă: Rupi

Useri care au parcurs traseul


Andrei Badea - 18.10.2020
- 18.10.2020Partial, pana în Brâul Mare
Alina Madalina Rosu - 04.03.2017
- 04.03.2017
Lucian Apostu - 01.01.1900, Iarna

Vezi video-uri cu traseul realizate de cei care l-­au parcurs


Hartă



Echipament


În partea dreaptă Vâlcelul Grohotișului (văzut din Valea Bucșoiului). Sursă: Rupi

Comentarii