Astăzi se împlinesc 3 ani de la deschiderea traseului Zmeul (Faleza La Poveşti)

Premiera de iarnă a Speranței - Emil Coliban și Taina Duțescu




1074 vizualizări


  • Premiera de iarnă a Speranței - Emil Coliban și Taina Duțescu
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Min la data de 28.01.2020
editat de Adi Min la data de 29.01.2020

În perioada 10-13 ianuarie 1970, Emil Coliban și Taina Duțescu reușeau premiera de iarnă a traseului Speranței.


 Premiera de iarnă a Speranței - Emil Coliban și Taina Duțescu 

În prima jumătate a lunii ianuarie din acest an, doi alpinişti bucureşteni, asistenta universitară Taina Duțescu şi economistul Emil Coliban, au escaladat unul din cele mai dificile trasee de stîncă din țară: Fisura Speranței din Peretele Văii Albe, omologat la gradul, VI B. Ei au atins punctul final al ascensiunii după patru zile şi trei nopți petrecute în perete. Îndrăzneala acțiunii, deplina reuşită şi mai ales faptul că este opera unei echipe mixte, ne-a determinat să rugăm pe cei doi alpinişti să ne furnizeze cîteva amănunte interesante pentru cititorii revistei ”Sport şi Tehnică”.

Încă de la început, interlocutorii noştri au ținut să precizeze că această escaladă de iarnă (a doua sau a treia, de acest gen, din țara noastră) nu s-a întreprins din spirit de aventură gratuită. Emil Coliban, care contează ca unul din cei mai talentați alpinişti actuali, este un tînăr modest, străin de orice gest de paradă. El şi, depotrivă, coechipiera sa, au dorit să se vorbească cît mai puțin despre această escaladă şi cu greu au acceptat să ne furnizeze chiar nouă amănuntele care urmează. Ei ne-au rugat, de asemenea, să reținem faptul important că nu-i sfătuiesc pe tineri să întreprindă astfel de acțiuni de iarnă, dacă nu sunt bine pregătiți, nu dispun de echipamentul necesar și dacă, mai ales, le lipseşte experiența de munte.


Pregătirea pentru ascensiunea din Fisura Speranței a început încă din noiembrie trecut şi s-a continuat în decembrie. Cei doi alpinişti au mers duminică de duminică la munte, stabilindu-şi ”cartierul general” la Refugiul Coştila și efectuând escalade în unele trasee de gradul IV. Din programul de pregătire au făcut parte şi unele metode simple de călire a organismului. În acelaşi timp, tinerii alpinişti s-au îngrijit din vreme de procurarea echipamentului adecvat: trei corzi de 40 m (două de asigurare și una pentru tras rucsacii), saci de dormit, cort de perete (de ”fabricație” personală), pufoaice. Un singur lucru a fost uitat: ceasurile de mînă. Din acest motiv, alpiniștii n-au avut drept mijloace de orientare în timp decît soarele (cînd s-a arătat pe cer) şi sirena Fabricii de hîrtie din Bușteni.

Și, totuși, pentru ce ați întreprins această escaladă?, am întrebat-o pe Taina Duțescu. Ea ne-a răspuns că a ”pornit la drum” din mai multe motive. În primul rînd pentru a vedea care ar fi condițiile de ascensiune în munți mai înalți decît ai noștri (în Alpi, de exemplu), presupunînd că o escaladă de iarnă de aici echivalează sau se apropie de una de vară din altă parte. În al doilea rînd, prin ascensiunea lor, Coliban și Taina Duțescu au dorit să aducă un omagiu alpiniştilor Igor Popovici şi Robert Domneşteanu care, în 1963, au efectuat premiera de iarnă a Fisurii Albastre. La toate acestea adăugăm, bineînțeles, plăcerea ascensiunii, dorința pe care o are orice alpinist de a-şi verifica talentul şi pregătirea în conditii cît mai grele.


Ascensiunea a început în ziua de 10 ianuarie la ora... Relatînd acest lucru, Taina a făcut o pauză şi a zîmbit: ”Cred — a spus ea — că era ora 12:30—13, nu ştiu precis, deoarece nu aveam ceas. În orice caz, era destul de cald şi pe primele lungimi de coardă am mers bine. Ultima regrupare din acea primă zi am făcut-o pe înnoptat, la lumina lanternei. A doua zi, vremea s-a înăsprit puțin şi a nins cîteva ore. Apoi s-a făcut din nou vreme bună”.

Caracteristic pentru Fisura Speranței este faptul că, în prima parte, traseul este foarte întortochiat şi, de aceea, cei doi alpinişti au înaintat foarte greu la început. Propriu-zis, în primele trei zile ei au parcurs numai jumătate din traseu, pentru ca în ziua a patra să parcurgă cealaltă jumătate. Este, așa cum au spus ei, o situație oarecum inversă celei din Fisura Albastră. Foarte dificilă este ieşirea din Fisura Speranței, unde se află un traverseu lung de 10 m. fără posibilitate de asigurare şi practic imposibil de efectuat pe udătură sau gheață. Dar, din fericire, în seara încheierii escaladei, stînca era uscată.

Ieşirea din traseu a avut loc la 13 ianuarie, seara tîrziu, după orele 21. De altfel, precizează Coliban, toate cele trei regrupări de la sfîrşitul fiecărei zile de escaladă s-au făcut după lăsarea serii. O situație curioasă: încheind ascensiunea, alpiniştii s-au văzut în postura de a nu putea merge normal. Ei păşeau înclinați, muşchii şi oasele li se obişnuiseră cu pozițiile incomode şi chircite din timpul urcuşului pe stîncă sau din timpul repausului din cursul nopții. În seara încheierii ascensiunii, Taina şi Emil s-au dus să doarmă la Cabana Babele. Dar, după mărturisirea lor, acolo s-au odihnit mai prost decît în cortul suspendat în perete. De ce? Se obișnuiseră cu frigul și cu liniștea, iar la Babele era cald și paturile păreau prea moi. În plus, s-a petrecut acel fenomen atît de cunoscut: din cauza oboselii prea mari şi a tensiunii nervoase din ultima parte a ascensiunii, somnul întîrzia să vină.

Au fost momente de frică, de nelinişte, de panică? Cei doi alpinişti răspund categoric: nu! Ei erau bine pregătiți şi nu le trecea prin minte că vor întîlni situații imposibile de învins. Se poate vorbi, desigur, de unele situatii încordate, de o oarecare tensiune pe timpul unor traversări. Ceea ce este firesc. Important rămîne însă faptul că ascensiunea s-a încheiat cu bine, că ea a reluat firul escaladelor de iarnă, începute în 1963 şi apoi, nu ştim din ce motive, abandonate. Emil Coliban şi Taina Duțescu merită felicitări pentru performanța lor sportivă. (D.L.)



La baza traseului

Emil Coliban folosind scărițele

Sus, tot mai sus

Manevre pentru ridicarea rucsacilor

Din cortul suspendat, Taina urmărește ceaiul ce fierbe pe primus

Sursă: Revista Sport și Tehnică 1970

Categorii: alpinism  |  istorie alpina  |  Costila  |  Sperantei

Poze


alt

Comentarii




Trasee parcurse recent în ţară

Valea Coştilei 1B

Valea Coştilei despică adînc faţa răsăriteană a abruptului Coştilei, începînd de sub platou, unde îşi resfiră într-un amfiteatru larg, bazinul superior. Ea prezintă două fire mai însemnate: Firul Hornurilor şi Vîlcelul de sub Perete. Valea trece în porţiunea mijlocie pe la baza peretelui ce formează flancul sudic al Crestei Coştila-Gălbinele, lasă în stînga Ţancul Ascuţit, sub care se află refugiul alpin ,,Coştila", şi confluează cu V. Gălbenelelor, firul comun luînd denumirea de Hoagele Urzicii.
    Adrian Scurtu - 30.05.2020