Prima escaladă de iarnă a vîrfului Sentinela




224 vizualizări


  • Prima escaladă de iarnă a vîrfului Sentinela
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Rupi la data de 19.02.2022
editat de Rupi la data de 19.02.2022

Prima escaladă de iarnă a unui traseu din Santinela Văii Verzi din Coștila.


 Prima escaladă de iarnă a vîrfului Sentinela 
Plecasem din Predeal cu gând să escaladăm peretele N-E al vârfului Sentinela din masivul Bucegi. Această idee ne-a venit în urma schimbului de experiență ce l-am avut în anul 1956, cu alpiniștii cehoslovaci și bulgari. Și unii și alții, execută pe timp de iarnă asemenea escalade, care la noi în țară au fost foarte puțin efectuate. Cum este și normal, acest gen de ascensiuni, în care se îmbină perfect cățărătura cu lucrul la gheață și zăpadă este mult mai greu.
În parcurgerea masivilor muntoși la care se rezumă activitatea noastră alpină de iarnă, greutatea constă în faptul că alpiniștii trebuie să doarmă în corturi, să ducă greutăți mari în spate și să parcurgă lanțuri de munți lipsiți de cabane și marcaje pe distanțe mari. În acest gen de ascensiuni, majoritatea drumului (80-85 la sută) este parcursă pe schiuri. La ascensiunile pe pereți, lucrurile se schimbă. Alpiniștii urcă înălțimile cu materiale proprii alpinismului: piolet, colțari, frînghie, pitoane etc.; în plus, tehnica urcușului trebuie să fie bine pusă la punct, atît sub aspect tactic cît și fizic.
În dimineața zilei de 23 ianuarie am atacat peretele N-E al Sentinelii. Traseul este, de fapt, un prag de piatră îngust ce străbate în diagonală peretele N-E al vârfului Sentinela. Această tură este clasificată vara la gr. IV B de dificultate și are o înclinație ce alternează între 70 și 90 grade. Seara, am bivuacat la baza peretelui, la adăpostul corturilor noastre izoterme. În zori, am început ascensiunea. Peretele era acoperit cu zăpadă și lăsa să se vadă în cîteva locuri mari cîmpuri de gheață care, în lumina timidă a unui soare de ianuarie, aveau o strălucire stranie. În ciuda celor 5 grade minus, ne legăm în frînghie și atacăm peretele. Un prag ierbos, acoperit cu gheață și zăpadă, ne ia multe ore de lucru. Mîinile sînt tot mai mult solicitate, iar cățărătura cu mănuși nu-i posibilă. Pentru a evita degerăturile, preluăm pe rînd capul de coardă. Astfel au condus A. Irimia, Schen Matei, Caracsoni Ladislau și subsemnatul. Cele 12 lungimi de coardă cît măsoară traseul, adică vreo 280 m de perete, ne-au luat 10 ore de lucru. De pe vîrf am coborît cu ajutorul frînghiilor pe peretele vestic al Sentinelii în valea Verde, pentru ca de aici să ajungem, odată cu întunericul, din nou la corturile noastre.
Sîntem fericiți că am realizat această performanță care deschide un nou domeniu de activitate în alpinismul nostru.
Traseul din peretele Sentinelii constituie cea mai grea escaladă de iarnă executată de echipa de alpinism a Casei Centrale a Armatei și o închinăm cu toată dragostea alegerilor de la 3 februarie.
EMILIAN CRISTEA maestru al sportului
Sportul popular, nr. 2957 din 2 februarie 1957, p. 2.

Legendă foto: În cinstea zilei de 3 februarie alpiniștii de la C.C.A. au escaladat vârful „Sentinela” din Bucegi. Liniile punctate arată drumul parcurs de curajoșii alpiniști.

* * *

Observații:
Emilian Cristea scrie la începutul articolului „pe timp de iarnă asemenea escalade, care la noi în țară au fost foarte puțin efectuate”.
Într-adevăr, conform informațiilor din cartea „Pe crestele Carpaților”, până în 1957 avuseseră loc următoarele premiere de iarnă:
19 martie 1950 - Creasta Coștila-Gălbenele (3A) – Valentin Atanasiu, Pompiliu Moise, Mircea Bogdan;
25 martie 1951 - Hornul din peretele Coștilei (2B) –  alpiniștii Spartac;
9 decembrie 1951 - Furcile (4A) – echipa Dinamo București, Emil Fomino antrenorul secției și Gheorghe Atanasiu.
La finalul articolului, Emilian Cristea contrazice realitatea și propria afirmație din același articol, trăgând spuza pe turta C.C.A. cu pretenția că, la 23 ianuarie 1957această performanță care deschide un nou domeniu de activitate în alpinismul nostru”.
În paragraful următor, autorul articolului afirmă că „Traseul din peretele Sentinelii constituie cea mai grea escaladă de iarnă executată de echipa de alpinism a Casei Centrale a Armatei...”.
Cea mai grea escaladă nu este totuna cu prima escaladă de iarnă, care să justifice pretenția deschiderii unui nou domeniu de activitate în alpinismul românesc.
În ceea ce privește descrierea „În zori, am început ascensiunea. Peretele era acoperit cu zăpadă și lăsa să se vadă în cîteva locuri mari cîmpuri de gheață care, în lumina timidă a unui soare de ianuarie, aveau o strălucire stranie...”:
- zori – lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele;
- pe 23 ianuarie soarele răsare la 07.42 și apune la 17.12, ziua având 9 ore si 30 min;
- dacă escalada a durat 10 ore, plus să zicem încă o oră coborârea în rapel a patru oameni și întoarcerea la corturi a avut loc odată cu întunericul, înseamnă că soarele nu putea da o strălucire stranie gheții cu lumina sa timidă la momentul începerii ascensiunii, pentru că încă nu răsărise la momentul când era privit peretele; chiar dacă ar fi fost răsărit  soarele de puțin timp, este greu de crezut că orientarea peretelui permitea strălucirea gheții în lumină.

Categorii: alpinism  |  premieră  |  Bucegi

Poze


alt

Comentarii