Creasta Nordică a Colțului Gălbenele




319 vizualizări


  • Creasta Nordică a Colțului Gălbenele
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Mini la data de 29.11.2021
editat de Ad Mini la data de 29.11.2021

Premiera traseului cunoscut în prezent ca Muchia Nord-Estică a Colțului Gălbenele, care a avut loc în zilele de 2 și 9 octombrie 1949.


 Sursă foto: Turismul Popular, decembrie 1949, p. 23 
Se proiecta pentru Duminică 2 Octombrie o escaladă în premieră. În general însă, alpiniștii sunt oameni misterioși. Ei „pleacă la munte” - asta o poți afla ușor. Însă ce trasee și în special ce premiere au intenția să efectueze, asta nu-ți spun niciodată.
Echipa era formată din șase persoane, elemente tinere, pline de elan. Afară de conducătorul echipei, toți aveau doar experiența unui sezon de alpinism, promițând însă frumoase calități pentru viitor. Între ei se număra și o fată.
În formația de mai sus, echipa a plecat Duminică dimineața, la ora 5, de la Căminul Alpin spre regiunea Mălinului. Peste Munticel s-a mers normal, fără a goni. Pădurea vuia de glasurile participanților, discuțiile se învârteau în jurul unor chestiuni ce se repetau la nesfârșit. Nu lipsea, bine înțeles, cunoscutul zăngănit al pitoanelor și carabinierelor, purtate de atâtea echipe prin pădurea Munticelului.
Drumul a continuat prin Vâlcelul Poieniței, destul de înclinat și pământos, cu copaci răsturnați, pietre, pământos, cu copaci răsturnați, pietre, pământ alunecos. Echipa a trebuit să învingă toate obstacolele, ridicându-și moralul prin glume de tot felul. Coborînd Hornul Pământos, s-a intrat pe firul Văii Mălinului și s-a urmat acest fir până s-a ajuns în Poiana cu Jnepeni. Aci s-a făcut primul popas.
La acest repaos, capul de coardă desvălui echipei fragmente din planul său. Îl preocupa dorința de a ajunge pe Colțul Gălbenele, prin regiunea Văii Colților.
Toți alpiniștii cunosc regiunea Gălbenelelor, căci fiecare și-a început activitatea de alpinist prin a urca Valea Gălbenelelor, fie pe firul principal, fie pe cel secundar, încununându-și victoria prin cucerirea Colțului Gălbenele. Astfel această regiune a fost străbătută de zeci de colective, ce au atins uneori un efectiv de zece participanți. Puțini au fost însă, cari au încercat să cunoască și versantul nordic al Colțului Gălbenele, care privește sever spre Valea Colților. Dârzenia omului învinge severitatea naturii.
Echipa pornește spre stânga Văii Hornurilor, traversează prin niște jnepeni creasta dintre Valea Hornurilor și Valea Colților, apoi, mergând pe fețe ierboase, intră în firul Văii Colților. Traversează și această vale și trece Creasta Colților unde se efectuează un traverseu de vreo 3 metri, destul de aerian, dar fără dificultăți. Prizele sunt suficiente, cam mici, însă destul de sigure. Echipa apropiindu-se de obiectiv, emoțiile devin mai vii, dar calmul trebue păstrat, deoarece mai are de parcurs o porțiune a „Vâlcelului Nenumit”, unde rocile dislocate trebuesc ocolite cu multă atenție, mai ales pentru tovarășii din urmă. Urmează o ultimă față cu jnepeni, ușor înclinată și apoi un brâu lat, foarte primitor, ce se află la baza crestei ce trebue escaladată.
Urmează al doilea repaos. Se mănâncă doar dulciuri și fructe. Bocancii sunt înlocuiți cu espadrile. Se simte deja atmosfera de încordare de peste câteva minute. Corzile se desfac cu multă atenție, ca să nu se încurce. Se va lucra la coardă dublă.
Capul de coardă a plecat. Se bate primul piton... dar roca se dislocă și pitonul nu poate fi bătut.  Capul de coardă se luptă cu îndărătnicia peretelui, înaintează cu greu. Peretele este aproape vertical, roca e extrem de sfărâmicioasă. După un efort mare pe o porțiune relativ mică, capul de coardă trebue să coboare.
Unul din coechipieri continuă munca, dar nici față de el stânca nu e mai îngăduitoare - după ce a mai înaintat vreo 2-3 metri coboară și el. Din nou încearcă primul și de data aceasta, ajunge pe o primă platformă de regrupare. De acolo i se pare că restul traseului e simplu, dar ochiul îl înșeală. Oricum, el uită greutățile de până acum și-și împărtășește bucuria cu ceilalți participanți, când și aceștia ajung pe platformă. Timpul trecuse însă, e ora trei.  Calculând timpul necesar fiecăruia pentru a escalada cei aproape 30 de m. de perete „cusuți” cu pitoane, se ajunge la concluzia că traseul nu poate fi terminat în acea zi.
Capul de coardă coboară în rappel și se uită mâhnit la coechipierii săi, care tremură serios. Ei își scot espadrilele și se gândesc cu puțină amărăciune, că nu prea au avut nevoe de ele...
Cu speranțe pentru viitor, destul de voioși, au început să coboare, afirmând cu rândul „că nu vor pierde trenul”, ceea ce însă, nici unul nu prea credea. Întunericul îi prinse în Vâlcelul Poeniței - urmau căzături, alunecări, pantaloni rupți, zgârieturi, urzici. După un „cross de alergare” prin Pădurea Munticelului, auzeau din depărtare flueratul și mersul roților unui tren. Fata refuză să mai alerge... și a făcut bine, căci totuși nu s-a pierdut trenul - sosise cu întârziere.
În săptămâna următoare fiecare participant al colectivei a lucrat cu o seninătate specifică în ochi, gândindu-se că în Duminica următoare va continua traseul. Lucrurile însă nu se întâmplau tocmai astfel. În prima ședință de lucru a secției alpine s-a decis ca traseul să fie continuat doar de conducătorul echipei și doi coechipieri, pentru a se asigura reușita tentativei.
Această coardă de trei – formația ideală pentru trasee în premieră – a mers fulger până la baza peretelui și a escaladat cu ușurință porțiunea care a fost „lucrată” cu o săptămână înainte. Cunoștințele tehnice alpine ale noii echipe au fost aplicate în continuarea traseului, întâi pe o placă de vreo 6 m. cu înclinație mică, unde s-au întrebuințat 4 pitoane. După o regrupare într-un loc foarte expus, unde participanții trebuiau asigurați la piton, capul de coardă a pornit matematic pe creastă, bătând cu multă greutate încă 2 pitoane. În mare parte el a trebuit să meargă liber, căci roca nu permitea întrebuințarea materialului tehnic. Ajuns pe Colțul Gălbenele, a tras o coardă de 50 m., făcând funicular pentru a transporta rucsacii de la punctul de regrupare, căci drumul pe creastă, foarte aerian, nu permitea căratul materialelor.
Echipa, ajunsă pe Colțul Gălbenele, și-a îndeplinit misiunea: „Creasta Nordică” a fost efectuată. Perseverența, calmul și dragostea pentru frumusețile naturii au dus la realizarea inițiativei luate.
Exemplul va fi urmat, desigur, de multe alte echipe în vara viitoare. Recrutate din cadrele tinere de muncitori, acestea vor contribui la desvoltarea alpinismului ca sport de masse în Republica Populară Română, în urma gloriosului exemplu sovietic.
GABRIELLA REINHORN

Referent tehnic: SARAFIAN ERVANT
Sursă: Turismul Popular, decembrie 1949, p. 23.

Categorii: alpinism  |  istorie alpină  |  Bucegi  |  premieră

Poze


alt

Comentarii