Pe 06.12.1920 se năştea Ionel Coman.

Premiera românească a Peretelui nordic al Eigerului




459 vizualizări


  • Premiera românească a Peretelui nordic al Eigerului
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Min la data de 27.01.2021
editat de Adi Min la data de 25.02.2021

Andrei Beleaua şi Alexandru Platon, primii români ce reuşesc parcurgerea feţei nordice a Eigerului


 Premiera românească a Peretelui nordic al Eigerului 
Pentru prima dată în istoria alpinismului românesc, o echipă de căţărători cucereşte faţa nordică a Eigerului. Performanţa aparține unor redutabili alpiniști care abia s-au întors de pe pereţii de gheaţă. Este vorba de ing. Andrei Beleaua (Fabrica de elemente de Automatizare), ing. Alexandru Platon (bursier la Universitatea “Concordia” din Montreal).
Drumul de apropiere spre celebrul perete a durat trei zile. Peretele nordic al Eigerului - Eigernordwand - peretele pereţilor, este cel mai înalt, cel mai celebru şi cel mai ucigaș perete al Alpilor. Eigerul este situat în centrul oberlandu-lui bernez alături de alţi doi munţi uriași: Mönch (Călugărul - 4099 m) şi Jungfrau (Fecioara - 4158 m) formând o triadă cunoscută în lumea întreagă.
Cu o înălţime relativ modestă (3970 m), Eigerul, supranumit “Ogre” sau “Mâncătorul de oameni” prezintă spre nord cel mai înalt perete din Alpi de circa 1800 m ridicat sumbru deasupra pajiştilor înverzite, care clocotesc de viaţă, ale văii Grindelwaldului.

- Ce reprezintă pentru dumneata, Andrei Beleaua, Eigerul ?
- Este un munte, un nume. Peretele de nord al Eigerului (Eigernordwand) exercită asupra oricărui alpinist O adevărată fascinaţie. El reprezintă pericol, dificultăţi, eşecuri, el este, de asemenea sinonim cu reușita şi cu succesul.
- Dar pentru Alexandru Platon ?
- O impresie de apăsare degajă acest perete. El apare sumbru, sinistru, ostil. Niciodată atrăgător. Vara când stâncile sunt negre de umiditate, el este urât şi respingător.

Eigernordwandul are o istorie plină de măreție şi sacrificii. Ani de-a rândul el a fost considerat “cea mai grea problemă a Alpilor”.

- Care sunt dificultăţile, domnule Beleaua ?
- Peretele nordic, sălbatic şi impresionant ca înălțime al Eiger-ului prezintă mari pericole obiective depinzând de starea vremii pietre şi gheaţă, imposibil de prevăzut şi evitat, mătură toată porţiunea inferioară a traseului. Când este cald neveurile - câmpuri de zăpadă îngheţată - se topesc udând peretele, iar hornurile şi culoarele se transformă în adevărate cascade. Frigul din timpul nopţii acoperă totul într-o carapace de polei. Apoi peretele prezintă pe o înălţime de peste o mie de metri importante dificultăţi pe gheaţă şi stâncă. Roca din care este constituit este netedă şi compactă permiţând cu greu fixarea mijloacelor de asigurare - în special pitoane.
Toate aceste dificultăţi precum și vremea imprevizibilă l-au apărat ani de-a rândul de cei care l-au “atacat”. În 1929 este atacat de o echipă müncheneză, iar la 26 iulie 1934 alţi trei germani urcă partea inferioară, după o căzătură sunt salvaţi de alte echipe. În 11 august 1935 Karl Mehringer şi Max Sedlmeyer, doi cățărători bavarezi fac una din cele mai remarcabile tentative. Ei ating o înălțime apreciabilă, dar vremea se strică urmând o perioadă de furtună. Corpurile celor doi au fost găsite după mulţi ani când s-a pornit în căutarea altor victime ale muntelui. Locul unde ei au ajuns şi bivuacat, se cheamă de atunci “Bivuacul Morţii”. În vara lui 1936 peretele este atacat de doi germani şi doi austrieci. După ce descoperă accesul - traversează spre câmpurile de gheaţă de la mijlocul peretelui. Toni Kurz şi Andreas Hinterstoisser îşi unesc forțele cu austriecii Willy Angerer şi Edi Rainer. După trei zile de cățărare o avalanșă îi mătură de pefaţa muntelui. Scapă Kurz care moare de epuizare după o zi la numai câţiva metri de echipa Salvatorilor. La începutul verii 1938 doi italieni sunt găsiţi morţi la poalele peretelui. Între 21 şi 24 iulie acelaşi an, echipa germană formată din Andreas Heckmair şi Ludwig Vörg cu o puternică echipă austriacă, Fritz Kasparek şi Heinrich Harrer, după trei zile de luptă cu dificultăţile stâncii şi gheții şi vitregia vremii reuşesc să ajungă în vâri. A doua ascensiune a peretelui a fost făcută abia după 9 ani, în 1947, de francezii Louis Lachenal și Lionel Terray. De atunci şi până în zilele noastre Eigernordwandul a fost urcat pe alte numeroase itinerarii fiind luat cu asalt în “stil himalayan”, iarna sau vara, acest gen de escaladă - asediu al peretelui a fost părăsit şi escalada în stil clasic în coardă de doi a revenit. Peretele fiind urcat chiar solo în timpi record.
După o istorie zdruncinată în ciuda numărului impresionant de victime pe care le-a făcut - cca 50 - celebrul perete îi atrage pe alpiniști, fascinaţi de frumuseţea grandioasă a acestuia.

(P. M. B.)





Categorii: alpinism  |  Alpi  |  Eiger

Poze


alt

Comentarii




Trasee parcurse recent în ţară

Valea Seacă a Caraimanului 2A

Varietatea şi frecvenţa obstacolelor ce se desfăşoară pe un parcurs relativ lung, fac din Valea Seacă a Caraimanului unul dintre cele mai indicate itinerarii de tranziţie de la ascensiunea văilor cu caracter alpin la aceea a vîrfurilor, crestelor şi micilor pereţi de abrupt. Acelaşi traseu constituie, pentru căţărătorii pregătiţi, o arteră de pătrundere directă şi uşoară la baza itinerariilor din Ţancul Uriaşului şi Peretele Sudic al Picăturii.
    Andrei Badea - 30.11.2021

Valea Ţapului 1B, 3c/3c+

Parcursul, întrerupt de numeroase săritori şi rupturi de pantă şi, în general, stîncos, imprimă Văii Ţapului un accentuat caracter alpin. Ascensiunea directă a văii, mai cu deosebire între cota 1900 şi Brîul cu Jnepeni, este dificilă; în schimb, traseul indirect, care urmează coastele din dreapta firului (cum urcăm), iar, în final, faţa dintre firele superioare, deşi foarte înclinat, se escaladează fără dificultăţi.
    Marian Anghel & Ruxandra Valcu - 28.11.2021

Valea Comorile Brânei 1A

Unul dintre firele Văii Comorilor care brăzdează abruptul Jepilor Mici la sud de Claia Mare şi care intersectează Brâul Mare al Jepilor (Brâul lui Raducu).
    Cosmin - 28.11.2021