Hornul Vulturilor




335 vizualizări


  • Hornul Vulturilor
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Min la data de 06.07.2020
editat de Ad Min la data de 08.07.2020

Escaladarea în premieră în 1950 a Hornului Vulturilor.


 Hornul Vulturilor 
În sezonul anului 1950, alpiniștii noștri au dus o rodnică activitate înlesnită și de timpul favorabil dar mai ales de modul organizat în care a fost practicat acest sport în cadrul secțiilor de specialitate ale diferitelor asociații sportive.
Secția de alpinism a Casei Centrale a Armatei, printre alte frumoase performanțe și-a încununat activitatea prin descifrarea și cucerirea unui nou traseu în munții Bucegi.
Este vorba de escaladarea în premieră a Hornului Vulturilor, aflat în partea terminală a Peretelui Văii Albe din masivul Coștila.
În dimineața zilei de 30 Septembrie o echipă de doi alpiniști a C.C.A. se îndreaptă spre o regiune puțin umblată între Valea Coștilei și Valea Albă. Urcușul începe de la sfârșitul potecii marcate ce duce spre Refugiul Coștila, întâi prin pădure, apoi pe firul Vâlcelulul Policandrului până la sfârșitul lui, după care urmează o porțiune directă de cca. 50-60 m pe niște fețe ierboase având o înclinație destul de accentuată.
O traversare spre dreapta și încă o mică porțiune de urcuș ne scoate la partea finală a vâlcelului. Ajunși aici, în fața lor apare partea terminală a Peretelui Văii Albe, pe care se poate citi imediat un traseu posibil de aproximativ 100 de metri, cu ieșirea pe Creasta Văii Albe.
Atrași parcă în această direcție, cei doi alpiniști continuă urcușul în continuarea Vâlcelului Policandrului, ajungând după vreo 150 de metri pe o platformă de iarbă ce se află la bază.
Frigul și vântul puternic obligă pe cei doi alpiniști să ia o hotărâre rapidă. După o scurtă inventariere a materialelor tehnice disponibile, ei se angajează în tura propriu-zisă.
Intrarea o formează un horn de cca. 30 de metri, având la mijloc o mică surplombă care nu apare la prima vedere, dar se face simțită când ajungi în dreptul ei. Faptul că traseul este încă nedescifrat obligă pe alpiniști să bată 4 pitoane pe această porțiune.
Această primă parte se sfârșește cu o platformă înclinată, acoperită cu pâlcuri de iarbă, ce conduce până în fundul hornului, devenit mai larg.
Hornul continuă vertical vreo 5-6 metri, fiind apoi complet astupat cu un tavan orizontal.
Urme de fulgi și de iarbă uscată indică prezența unui cuib de vulturi sub această surplombă, inspirând pe cei doi alpiniști să dea acestui horn numele de "Hornul Vulturilor".
Trecerea surplombei, care are cca. 5-6 metri se face în coardă dublă. 6 ore de muncă încordată a capului de coardă, însoțite de tremurăturile secundului înghețat de frig, sunt necesare pentru trecerea surplombei. Acum hornul se îngustează foarte mult, luând aspectul unei fisuri. Nu se vede însă ce urmează, pitoanele sunt pe sfârșite și este ora 4. Singura posibilitate este coborârea și un rapel de 30 de metri îi aduce pe cei doi alpiniști la punctul de plecare. Coborârea se face pe fețele ierboase din stânga Policandrului și este destul de anevoioasă din cauza înclinării lor.
Datorită dificultăților tehnice, doar 80% din traseul turei a putut fi rezolvat în această primă tentativă.
Duminica următoare, 7 Octombrle 1950 o echipă de 3 alpiniști ai C.C.A. pleacă din nou în această tură, având un timp foarte frumos și fără vântul care bătuse duminica trecută.
După trei ore, ajunși la punctul maxim, ei continuă escalada pe hornul foarte îngustat și complect vertical de cca. 20 metri ce urmează după surplombă. Escaladarea se face la coardă simplă într-un ramonaj adaptat locului de față.
Ajunși în dreptul unui bolovan suspendat în perete, hornul se înclină spre stânga până la o platformă cu iarbă. După o regrupare a echipei în acest punct, urmează ultima lungime de coardă pe porțiunea finală, astupată și ea de doi bolovani surplombați, care fac necesară baterea a încă două pitoane. La ora 4 după amiază, întreaga echipă se afla pe Creasta Văii Albe. După entuziasmul explicabil în asemenea împrejurări, urmează bine-meritata odihnă.
Urmează apoi coborârea prin Brâna Mare a Coștilei, Scoruș, Valea Gălbinelelor, la Bușteni.
Prin problemele variate pe care le pune și datorită dificultăților serioase ce se întâmpină la trecerea surplombei și la porțiunea imediat următoare, Hornul Vulturilor se clasifică în fruntea traseelor de hornuri din masivul Bucegi. Escaladarea acestui horn este o tură, incontestabil mai dificilă din punct de vedere tehnic decât Hornul din Peretele Coștilei și Hornul Central, Hornul Vulturilor este superior din punctul de vedere al priveliștei pe care o oferă, și al felului variat și neașteptat în care se succed obstacolele și care odată învinse îți dau acel înălțător simțământ al victoriei obținute cu greu.

C.C.A. Secția Alpină

Categorii: alpinism  |  istorie alpină  |  Coștila

Poze


alt

Comentarii




Trasee parcurse recent în ţară

Muchia Iepuraşului 5A, 6+ (6, A0)

Traseul Muchia Iepurașului este considerat una dintre cele mai ușoare rute din Peretele Animalelor, Masivul Postăvarul. O creastă pe alocuri verticală, stâncă relativ compactă și asigurări suficiente. Oricum, particularitățile traseului necesită o bună pregătire și atenție, pentru că există și zone mai friabile sau încărcate de vegetație.
    Adrian ScurtuDan Ciubotaru - 25.09.2020

Lupul cel Rău 5B, 7- (6+, A0)

Lupul cel rău este cel mai lung traseu din Peretele Animalelor și cel mai popular. O serie de diedre și obstacole frumoase, nu foarte dificile și bine asigurate.
    Cosmin Nicola - 25.09.2020