Astăzi se împlinesc 10 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Nicolae Dobre. Astăzi se împlinesc 64 ani de la deschiderea traseului Fisura Margaretelor (Peretele din Vâlcelul lui Theodoru (Vâlcelul Ascuns))

Premiera de iarnă a Fisurii Albastre - Robert Domneșteanu și Igor Popovici




419 vizualizări


  • Premiera de iarnă a Fisurii Albastre - Robert Domneșteanu și Igor Popovici
  • Poze (1)
  • Comentarii (0)
adăugat de Ad Min la data de 31.03.2020
editat de Adi Min la data de 31.03.2020

În perioada 30 decembrie 1962 - 1 ianuarie 1963, Robert Domneșteanu și Igor Popovici reușeau premiera de iarnă a traseului Fisura Albastră Directă.


 Premiera de iarnă a Fisurii Albastre - Robert Domneșteanu și Igor Popovici 

«Fisura Albastră» — două cuvinte care nu mai trebuie explicate iubitorilor de alpinism.

Traseu de maximă dificultate (VI B), această fisură brăzdează oblic extremitatea estică a marelui perete al Văii Albe, dominînd priveliștea ce se oferă drumețului care urcă din Buşteni pe această vale, sau poposește la Monumentul Eroilor de pe Caraiman.

Fisuri şi homuri obişnuite și surplombate, traversee pe praguri înguste sau pe prize abia percepute, surplome mici și mari, culminînd cu marele tavan de gresie din partea superioară, iată principalele dificultăţi care cheamă pe alpinist la bătălia în care vor cădea învinse frica, superficialitatea şi egoismul. Căci, să nu uităm, realizarea unei escalade este triumful răbdării şi perseverenţei, al curajului, voinţei şi spiritului de echipă.

Avînd, pe bună dreptate, faima unui traseu extrem de dificil, «Fisura Albastră» este parcursă, în fiecare an, doar de puţine echipe — două, trei — şi aceasta numai în sezonul de vară. În timpul iernii ea nu fusese parcursă niciodată. De altfel, alpiniştii noştri abia, de curînd, au început să-şi încerce forţele tehnice de mare dificultate în condiţii de iarnă. De ce? Să luăm ca exemplu «Fisura Albastră». La dificultăţile care vara cer circa zece ore de escaladă continuă, se adaugă iarna frigul, zăpada şi gheaţa care fac înaintarea mai înceată, iar pe de altă parte ziua mică înseamnă rămînerea în perete peste noapte, ceea ce necesită echipament de bivuac şi alimente mai multe. Bagajele micşorează însă şi mai mult viteza de escaladă şi astfel apare eventualitatea unei a doua nopți de perete.

Parcurgerea «Fisurii Albastre» a necesitat întrucîtva organizarea unei mici expediţii. Mai întâi a fost restabilită pregătirea fizică printr-un antrenament intens şi în condiții grele pe o parte dintr-un traseu de antrenament; apoi a fost organizată, la Refugiul Alpin Coştila, o bază de plecare bine utilată de unde în ajunul escaladei am transportat bagajele la baza traseului şi am spart drum prin zăpada afînată.

În sfîrşit, a venit şi ziua mult aşteptată. Primele lungimi de coardă, care nu sunt verticale, erau pline de zăpadă; înmuiată de razele soarelui, aceasta, pe lîngă faptul că ridica probleme noi, ne-a udat puternic. Curînd nori întunecoşi au început să alerge peste platoul Bucegilor; vîntul şi frigul ne înghețau hainele.

După ce am terminat marea traversare dinaintea bivuacului I, zăpada a început să ne incomodeze tot mai puţin, peretele apropiindu-se de verticală.

Marile probleme au început la intrarea în fisura propriu-zisă. larna acoperise cu gheaţă «hornul păsărelelor», acest pasaj care datorită rocii umede, acoperite cu mîzgă, reprezintă şi vara primul obstacol serios. Acum, trecerea pasajului surplombat, lipsit de prize, cere o muncă intensă de curăţire, cu ciocanul, a gheții lucii care îl acoperea. Regruparea, foarte incomodă, ne dă prilejul să ne «revedem» 40 de metri mai sus și să ne pregătim pentru trecerea următorului obstacol, «la tensiune». Ştiam că după trecerea acestuia aveam asigurată înnoptarea în grota bivuacului II, adăpost bun chiar dacă vremea s-ar fi înrăutățit.

Deşi  eforturile făcute au început să fie simţite, trecem și acest obstacol, temut cîndva, şi iată-ne către seară, cu toate bagajele în grotă, loc de unde se despart cele două trasee ale «Fisurii Albastre». Noi ne hotărîsem pentru escalada directă a traseului, care reprezintă o performanță de gradul VI B, adică o performanță de maximă dificultate.

Dimineaţa vremea s-a stricat și mai mult, iar pe la prînz a început să ningă. Din fericire, ninsoarea nu a durat prea mult, iar spre seară s-a făcut chiar senin. Între timp am parcurs porţiunea cea mai complicată a peretelui, aproape tot timpul surplombată, care se încheie după trecerea marelui tavan de gresie.

Dificultățile stîncii, zăpada şi gheaţa de deasupra tavanului şi ziua scurtă, trasul rucsacilor pe care, acum, din cauza dificultăților, nu putem să-i purtăm în spate, ne-au oprit din nou în perete. Era numai cinci şi jumătate cînd am ajuns la bivuacul IV —un prag de piatră pe care se sprijină o uriaşă lespede desprinsă din perete. De aici pînă la creastă nu sunt decât 40 de metri. Speranţele noastre de a petrece noaptea de Anul Nou la refugiu, împreună cu prietenii care ne aşteptau acolo, s-au spulberat. Ne-am înarmat cu răbdare şi am petrecut noaptea de revelion, una din cele mai interminabile nopți din viața noastră, consultînd ceasurile pe care le duceam la ureche crezînd mereu că s-au oprit, ascultînd sirena din Buşteni care anunţa venirea noului an şi admirînd munţii colorați ciudat şi feeric din lumina rachetelor ce coborau de pe Coştila. Vreo două ore am reuşit chiar să dormim.

Răsăritul soarelui, peste un ocean sclipitor de nori, ne-a făcut să uităm că în urma noastră erau două zile și două nopţi petrecute în perete. Am pornit, savurînd ultimele clipe ale acestei bătălii. Ştiam că nimic nu ne mai poate opri. Curînd ne îmbrăţişam pe creastă, deasupra norilor, în timp ce o nesfîrşită bucurie ne cuprindea inimile.

Reuşisem, cu preţul atîtor eforturi, să facem «Fisura Albastră» iarna!

 

I. POPOVICI

R. DOMNEŞTEANU

Pe marea traversare

Trecerea marelui tavan

Sursă: Revista Sport și Tehnică

Categorii: alpinism  |  istorie alpina  |  Costila  |  Fisura Albastra

Poze


alt

Comentarii