Născut în Azuga (1929), într-o familie de oameni nevoiaşi. De mic copil a învățat să schieze, să îndrăgească şi să iubească muntele. După absolvirea școlii s-a angajat tehnician la Societatea de Telefoane. În 1950, sindicatul din care făcea parte l-a selecţionat şi l-a trimis la şcoala de alpinism de la cabana Curmătura din Piatra Craiului, pentru a urma cursurile organizate de Secţia de turism-alpinism a C.G.M. În cadrul acestei şcoli, dar mai ales la cursurile celei din aprilie-mai 1951 de la lacul Bîlea, Aurel Irimia s-a remarcat prin curajul şi talentul de căţărător. În 1951, în timp ce-şi satisfăcea stagiul militar, a fost legitimat la secţia de alpinism a Casei Centrale a Armatei. A activat apoi în cadrele armatei, ca ofiţer, dar încă de pe cînd era soldat antrenorul secţiei, Emilian Cristea, l-a luat în traseul Fisura Albastră, între timp, a participat la sau a condus şi alte ascensiuni în premieră.

Ture de iarnă:
martie 1952 — parcurgerea crestei Munţilor Făgăraşului de la Porceşti la Plaiul Foii (Emilian Cristea, Aurel Irimia, Constantin Radu);
februarie-martie 1955 — parcurgerea crestei Carpaţilor Meridionali (Aurel Irimia, Emilian Cristea, László Karácsonyi);
ianuarie 1956 — traversarea munţilor Rodnei, Suhardului, Călimanului (Aurel Irimia, László Karácsonyi ş.a.).

Aurel Irimia a făcut parte din comitetul F.R.T.A., din Biroul Federal şi din Comisia Centrală de Alpinism. A fost monitor şi instructor la mai multe şcoli de alpinism. Pentru frumoasa şi rodnica sa activitate i s-a conferit titlul de maestru al sportului la alpinism în 1955 şi titlul de maestru Emerit în 1969. A murit în ziua de 14 martie 1970, în jurul orei 16, în mijlocul nămeţilor, lângă cabana Pietrele din Munţii Retezatului, verdictul medical fiind "insuficiență cardiacă și respiratorie, miocardică, hipertensiune arterială".

Surse informaţii